Vulpe albastră

Zarva mare îl trezi din somn. Își întredeschise greu pleoapele, care se lipiseră de-a lungul nopții între ele. Când se deschiseră ochii de tot, ca două obloane, firicelele de lumină îi plesniră iute și usturător. Afară, răscoală. Plouase toată noaptea, dar în aer zăbovea doar un miros de anarhie. Vocile rezonau cu ură, în cor, pe ritmul de marș al sutelor de pași ce cutremurau străduța principală din piatră cubică.

Se așeză pe marginea patului și căscă, iar ochii i se inundară astfel în lacrimi. Usturimea începu să treacă și ceața se ridică, dezvelind contururile care se preschimbară în forme. Vârfurile degetelor de la picioare mângâiară dușumeaua rece. Atunci își dădu seama de lucrul teribil care se întâmplase. Înăuntru, prin fereastra larg deschisă, se strecură ecoul cu șapte mii de capete al clopotului bisericii, care îmbrățișă fără meteahnă mulțimea ce mărșăluia.

Maieul i se lipise de piele. Se simțea tot lipicios, și frigul începu de asemenea să-l ciupească, începând cu șira spinării. Frica i se făcu ghem în stomac și îi trimise vibrații spre genunchi. Știa ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi uitat fereastra deschisă. Și-n acel moment, privea cu ochi pierduți spre fereastră, de parcă ar fi fost o portiță spre interiorul cutiei Pandorei. Instinctiv, înghiți și se ridică din pat, cu clopotele zăngănindu-i în țeastă, de la ureche la ureche. Se repezi împleticindu-se spre ușa odăii și aproape c-o zbură din țâțâni cu umărul. Clanța se lovi de peretele din chirpici, de cealaltă parte. Un nor de pulbere fină se ridică în aer. Chiar în fața curții lui, țăranii, cu furci și torțe, înaintau c-un biet băiețandru legat fedeleș, care abia mai mișca, spre rugul de pe deal, de lângă puț. Tânărul era legat și la gură c-o eșarfă, care-i îndesa fiecare cuvânt mormăit înapoi în jos, pe gâtlej.

Îngrozit de scena ruptă din cele mai adânci coșmaruri, bărbatul se desprinse cu greu de pe loc și putu să jure că aproape prinsese rădăcini. Tălpile păreau să-i fie din plumb.

Dintre țărani, despicând puhoiul, își făcu loc preotul, cu coatele odihnindu-i-se pe burta-i credincioasă. Intră în curte gâfâind și fluturând cadelnița ca o elice.

– Ziua bună, dom’ dascăl, domnu să vă aibă-n pază, moșmondi el printre guri nesătule de aer. Am încredere în dumneata, că ești om al cuvântului ș-al disciplinei, cum numai domnul a povățuit…

– Zi, domne! îl întrerupse profesorul, cu maieul îmbibat de sudoare. Zi, odată, ce-a făcut?!

– Facem voia domnului, e zi măreață! Vezi dumneata, dom’ dascăl, au intrat satane-n el, și n-avem altă scăpare.. pardon! N-are altă scăpare, voiam să zic, decât să-l ardem. Să eliberăm ce-a mai rămas din el.

Haosul se înteți. Acoliții preotului, cu sarafane și icoane la gât începuseră să-l lege de buștean, în mijlocul rugului.

– Ce satane, ce vorbiț? întrebă dascălul, cu unghiile înfipte în șold, la spate, așteptând răspunsul care-i sugruma suflarea.

– Toată noaptea, domnule, a umblat din poartă-n poartă, a scormonit tot satul. Doamne ferește, de-așa ceva, îi dădea zor într-una c-a văzut o vulpe albastră!

Dascălul se albi la față. Unghiile îi ajunseră la carne.

Nu vă necăjiți! Îl stârpim acum, de-ndată! șuieră imdiat preotul. Da’ am venit să-ntreb, c-așa mi-e datoria, dumneata ai auzit ceva, aseară, de vreo vulpe albastră? Să mă ferească sfântul, că n-aș crede-n așa ceva, că-s om al Domnului, da zic să-ntreb și eu, că dumneata ești om cu carte, cum spuneam…

–  Ardeți-l, răspunse dascălul, cu privirea pironită pe băiatul care se zbătea îngrozit pe rug. Apoi se răsuci pe vârfuri și se întoarse-n casă, trântind ușa după el. Preotul mai rămase câteva clipe pe loc, apoi se întoarse în grabă, agitând cadelnița ca un bezmetic.

Când soarele aproape răsări complet de după deal, băiatul, vlăguit de încercările zadarnice de a se elibera, simți flacăra care începu să-l mistuie de la picioare, încolăcindu-se gingaș în jurul lui, până-l cuprinse cu totul. Pielea i se preschimbă în fâșiuțe de jar, care plutiră peste tot prin aer. Ultimul lucru pe care îl văzu băiatul, înainte să-nchidă ochii, fu dascălul, departe, la fereastră, mângâind o vulpe albastră.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s