Cutia de pantofi

Prima dată când o descoperise în gang, nici măcar n-o văzuse din prima. Își scormonea prin geantă după chei, cu privirea ațintită înainte, concentrată și privind în gol totodată. Nici nu se sinichisea să se oprească. Seară de seară, când se întorcea spre casă, încă de pe Magheru când trecea prin dreptul cofetăriei de lângă metrou, începea ritualul inconștient și robotic pe care-l dobândise de-a lungul anilor, de când lucra la bibliotecă. Întâi își scotea căștile din urechi, fără să-nțeleagă cu adevărat de ce, dar observase același comportament straniu și la soțul ei, care atunci când se apropia de locul unde voia să parcheze, dădea radioul mai încet sau îl oprea chiar de tot. Apoi își muta toate pungile sau umbrela ocazională în mâna stângă, cu care, culmea, apuca peurmă și geanta, lăsându-i mâinii drepte  finalul glorios, acela de a scormoni în geantă după chei. Se apropia cu pași zoriți de interfon, lovind în același timp cu degetele în toate cotloanele genții, în așteptarea zornăitului specific care părea să încheie întotdeuna ziua, ca un timbru peste o scrisoare sigilată.

În seara aceea însă, când intră în gangul blocului, se trezi împleticindu-se iar geanta îi zbură din mâini. La început nu își dădu seama că se împiedicase de ceva. Se repezise deja să-și adune lucrurile împrăștiate pe jos. După ce băgă totul la locul cuvenit, mai aruncă un ochi în jur și atunci văzu cutia roșie de pantofi, decolorată de trecerea timpului, jerpelită și pătată pe alocuri. O privi neîncrezătoare și ușor scârbită de petele gălbui care o împodobeau cu conștiinciozitate. Partea nostimă, însă, era capacul cutiei, care avea în mijloc o gaură decupată stângaci, îndeajuns de lată și de lungă cât pentru hârtii și astfel de lucruri. În dreptul crăpăturii, se puteau citi cuvintele ”Scrisori anonime”. Scrisul era tremurat și mânjit, de la cine știe ce condiții pe care le suportase micuța poștă imporivzată. Femeia se ridică încet și își trase fusta la loc până peste genunchi. Nu mai zăbovi și își continuă drumul către scara de bloc, cu cheia în mână și cu privirea peste umăr, la ciudata descoperire pe care o făcuse. După ce intră în scară, femeia își clătină capul cu dezgust.

– Când naiba o să-nvețe și ăștia să nu mai arunce toate gunoaiele pe stradă?

A doua zi de dimineață, când Monica ieși din bloc, avea ochii umflați și împăienjeniți de plâns. Soțul ei se trezise cu noaptea-n cap ca să ajungă primul la spital, să-și facă din nou tomografia. Astfel, Monica avusese îndeajuns de mult timp ca să plângă. El nu suporta să o vadă așa, iar ea nu voia să-i întunece ultimele săptămâni pe care le avea de trăit.

Se opri în fața blocului și își aprinse o țigară, deși îi promisese lui Liviu că nu va mai fuma niciodată, după ce li se explicase amândurora în cabinetul doctorului Chiriță ce reprezenta misterioasa pată neagră de pe tomografie.

Era 8:40 dimineața și începutul așteptării sfâșietoare. Peste exact 24 de ore, Monica va fi știut dacă soțul ei va mai prinde începutul lunii februarie sau nu.

După câteva momente de liniște dureroasă, vocea jucăușă a unei fetițe îi atrase atenția Monicăi. Aflată la câțiva pași distanță în partea dreaptă, fetița tocmai ieșea pe poarta micuțului parc din inima așezării gri de blocuri, împreună cu mama ei care o ținea de mână.

Le urmări îndelung pe amândouă în timp ce trase din țigară. Când ajunseră în dreptul gangului, privirea Monicăi se smuci ca un magnet pe cutia de pantofi, care zăcea în continuare în mijlocul drumului. Femeia arătă cu degetul arătător spre cutie, explicându-i fetiței ceva. Apoi brusc, mama îi dădu drumul și se aplecă deasupra cutiei roșii palid, și scoase mâna din buzunarul jachetei ținând un plic, pe care îl strecură cu grijă prin crăpătura cutiei. Monica rămase inertă, neînțelegând ce se întâmplase. Aruncă chiștiocul peste gardul de tufiș și se năpusti la femeie într-o suflare.

– Auziți, fiți amabilă, mă scuzați că întreb, dar de ce ați băgat acolo plicu` ăla? Că am văzut și eu cutia ieri, stau aici în bloc, știți… Dar nu știam ce e cu ea!

Mama zâmbi și se uită spre fetiță, căutându-i parcă aprobarea să destăinuie un mare secret.

– Dacă vă zic, doamnă, ce-i cu toată treaba asta, o să ziceți că n-am toate țiglele pe casă, dar am auzit și eu la rândul meu, ș-am zis că n-am ce să pierd dacă încerc.

Apoi femeia râse și o trase și pe fetiță mai aproape.

– Eu și asta mică, de fapt.

Monica sări imediat fără să-i lase timp de răgaz.

– Atunci spuneți-mi și mie, că nu mă mai miră nimic, stați liniștită. Suntem și noi tot copii, nu? și rânji scurt spre fetiță.

Femeia îi povesti pe îndelete, și se opri din când în când din vorbit, timp în care păru că se uită în jur după cineva. Cutia de pantofi apărea prin oraș de câteva zile, după cum spuse femeia, în tot felul de zone aleatorii, aparent, iar lumea lăsa în cutie scrisori în care fie căutau un simplu partener de conversație, fie își enumerau toate problemele și cereau ajutor. Partea cu adevărat ciudată, era că întotdeauna seara, cutia dispărea și a doua zi apărea o pungă din rafie, cu câte un răspuns pentru fiecare scrisoare.

Fetița începu să se plictisească și o trase pe mama ei de mânecă, descoperindu-i umărul gol. Înainte să se întoarcă și să plece, femeia se apropie brusc de Monica și îi șopti, îndeajuns de încet încât să n-audă plodul.

– Încearcă, că ești tânără. Scuză-mă că te tutuiesc, dar ești tânără și frumoasă. Dacă ai vreodată vreun necaz mare, și mai ai norocul ăsta prostesc să dai peste cutia asta amărâtă, încearcă să bagi o dată o scrisoare, că oricum nu află nimeni și nu pierzi nimic. E păcat să nu încerci…

Apoi se întoarse și plecă cu pași grăbiți, la îndemnurile micii neastâmpărate. Monica plecă la bibliotecă, bulversată și îngândurată.

Abia mai târziu, universul făcu scurt circuit și câteva scântei se așternură pe destinul Monicăi. Când se întoarse seara acasă, lucrurile începură să se metamorfozeze cu o viteză amețitoare. Pe măsură ce informațiile i se strecurară prin urechi, pe frânghiile timpanului până la circuitele electrice ale creierului, Monica începu să piardă firimituri din ceea ce trăise în zilele respective. Când plecase la muncă, cutia roșie de pantofi o bântuise tot drumul. Când îl așteptase pe Liviu acasă, pe canapea, cu televizorul pornit pe știri, frica și emoțiile îi pompau atât de tare pe sub piele, încât nu se mai gândi la zdrențe de cutii de pe stradă și la femei nebune care au impresia că li se îndeplinesc dorințele ca într-o urnă magică. Când Liviu îi arătă tomografia, tremurând de entuziasm, pe care nu mai exista nicio pată neagră, Monica simți că plămânii i se umplură din nou de viață și îl strânse la piept, uitând complet de existența oricărei cutii. Până seara mai târziu, când, cu aburi de alcool plutindu-i nevăzuți printre buze, Monica coborî să cumpere încă o sticlă de șampanie de la chișcul din colț, când văzu că amărâta cutie de pantofi dispăruse.

– Era și cazu s-o ia cineva de aici.

Zâmbi, în matoleala ei, când își dădu seama ce proporții luase o simplă cutie de pantofi aruncată la întâmplare pe stradă.

Noaptea o învălui pe Monica alături de soțul ei, ca și când realitatea ar fi fost în tot acel timp doar un coșmar, iar acum se întorseseră în visul frumos, neatins. Cei doi vibrară de fericire, primejdios de aproape de limita subțire dintre feerie și nebunie.

A doua zi de dimineață, cu părul ciufulit și cu stomacul gol, Monica citi cuvintele pe care le găsi așternute pe scrisoarea care îi purta numele, din punga de rafie. Stătea acolo, lângă perete, ca o nălucă, o traistă amărâtă în care nu erau decât doua scrisori. Pe una dintre ele, era scrijelit ”Monica”. Cuvintele o paralizară, iar ochii ei le recitiră de zeci de ori.

Data viitoare, să ai mai mare încredere în mine.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s