Fata care dansează

”Și cum zici tu, mă, deșteptule, ca puteau ăștia doi să blocheze toată intersecția?” întrebă comisarul-șef al secției, lăsâdu-se pe spate în scaunul vechi și rupt de birou.

”Adică”, continuă el, ”tu zici că ești polițist și vii la mine cu povești dinastea, de nu te crede nici dracu’?”

Polițistul se scărpină la ceafă, ținând cu aceeași mână și chipia, încercând să găsească un răspunzul plauzibil. Știa și el că povestea era de-a dreptul absurdă, chiar dacă era adevărată.

Comisarul-șef începu din senin să urle, scuipând la fiecare frază care îi ieșea pe gură:

”Zi bă trogloditule, ce stai și te uiți ca tâmpitu’ la mine?!”

Tânărul, proaspăt ieșit din Academie, se strâmbă de la duhoarea care îmbâcsea aerul, ieșind din gâtul otrăvit al comisarului, care nu mai mâncase nimic de câteva ore și își astâmpărase foamea cu țigări. Urletele superiorului său erau la ordinea zilei, dar nu încetau să-i înghețe sângele în vine. Își aducea mereu aminte de legenda secției, despre cum îi spărsese comisarul capul altui ofițer, trosnindu-l cu peste cap cu rama de pe peretele din spatele lui, care încă atârna țanțoș pe perete, cu mesajul mare și sclipitor din mijloc :” 021 344 67 44 – SPUNE ȘI TU STOP VIOLENȚEI!”

Tânărul încercă să articuleze, după ce înghiți în sec:

”Dumneavoastră nu vă dați seama că nici eu nu știu cum au făcut? Eu eram în mașină, o văzusem pe domnișoară că avea chestia aia pă’ cap, da’ nici nu m-am gândit că o fi ceva aranjat..”

”Da ce mama mă-sii te gândeai, mă?” îl întrerupse comisarul, ”Credeai că e bal mascat?”

Neagu Turcovschi, comisarul-șef al secției cu numărul 1 se ridică greoi de la birou, își trase pantalonii mai sus, bălăngănindu-și burta și continuă mai calm:

”Când vezi o zăpăcită dinasta, cu mască de draci, sau de ce naiba avea ea pe cap, nu te duci să verifici care-i situația? Dacă scotea un pistol și începea să tragă acolo ca nebuna, în fața guvernului?”

Vorbele comisarului Turcovschi începură să-l irite pe ofițer. Se simțea din ce în ce mai jignit și umilit, fiind și el la fel de șocat la rândul lui ca și superiorul său supraponderal. Fusese martorul întregii scene.

*

Ninsese afară toată ziua, iar el și cu agent Băcăuanu supravegheau Piața Victoriei, stând comozi la căldurică în Loganul de serviciu, când o zăriră prima dată pe fată. De la distanță, nu i-ar fi dat mai mult de 18-20 de ani după fizic, undeva la 1,65, suplă și îmbrăcată elegant, într-o rochie neagră de gală. Cele două lucruri neobișnuite însă, care o scoteau în evidență ca o floare roșie ca focul într-un câmp ars de incendii, erau teneșii rupți pe alocuri pe care îi purta și masca de pe cap. Întruchipând o hienă, masca îi acoperea tot capul, doar șuvițele negre și lungi de păr scurgându-se pe lângă gât. Semaforul cu trecerea de pietoni care traversa bulevardul Kiseleff, de lângă clădirea Guvernului, arăta culoarea roșie încă pentru pietoni, dar mașinile începuseră să reducă viteza la schimbarea culorii din sensul carosabilului.

Fata se apropiase de marginea trotuarului, aparent neatinsă de suflul usturător al vântului și de fulgii deși și uzi de zăpadă. Toată lumea de pe stradă se înfofolise până la gât, în afară de ea. Culoarea semaforului se făcu verde pentru traversat, iar ea porni prima, cu pași mici și calculați, eleganți, cu privirea fixată înainte.

De pe scaunele mașinii încălzite părea interesantă imaginea, dar nicidecum suspectă, pentru cei doi polițiști obosiți și osteniți după o zi de nefăcut nimic.

De pe celălalt trotuar, vis-a-vis de fată, se puse în mișcare și celălalt grup de pietoni. Nimeni nu ieșea în evidență, însă un tânăr îmbrăcat la costum, cărând o servietă cu mâna dreaptă și vorbind la telefon, se uita insistent la fată, atras de masca ei ciudată (după cum ar fi crezut cele două organe ale legii). La mijlocul trecerii de pietoni, grupurile se intersectră și cei doi dispărură în mulțime. Polițiștii, neinteresați, își văzură de treburile lor și începură să trăncănească, dar fură întrerupți după câteva minute de vacarmul care se dezlănțuise în mijlocul străzii. Mașinile claxonau toate la unison, oprite la grămadă în fața trecerii de pietoni.

Primul gând care le trecu prin minte celor doi polițiști, fu evident accidentul rutier, care probabil se petrecuse chiar sub nasul lor, și nici nu mai stătură pe gânduri. Luând-o la fugă spre îmbulzeala de claxoane și înjurături, lăsând până și ușile de la mașină larg deschise, cei doi aproape alunecară în fleșcăraia care se formase pe asfalt, dar când ajunseră la trecerea de pietoni, ocolind mașinile, se opriră neînțelegând ce se întâmpla.

În mijlocul străzii, pe trecerea de pietoni, fata se oprise ca o statuie cu mâinile pe lângă corp, fix în fața băiatului cu servieta, care zăcea pe jos într-o baltă. Fata îi dădu târcoale de câteva ori, cu privirea ațintită la el. Tânărul părea de-a dreptul hipnotizat, inert, în ciuda haosului provocat de mașini, care blocaseră deja toată Piața Victoriei. Atunci avu loc incidentul pe care comisarul Turcovschi nu îl putea percepe. Fata începu brusc să danseze, fără niciun fel de muzică de nicăieri, iar băiatul o însoți numaidecât, prins în continuare în transă. Claxoanele urlară, viscolul se înteți, dar cei doi nu se opriră. Băiatul o apucă pe fată strâns de mână, o învârti, o aruncă și o prinse, se răsuci cu ea și apoi o îmbrățișă, pentru ca apoi să o ia de la capăt. Polițiști rămăseseră cu gurile căscate, în timp ce pasiunea lua formă chiar sub ochii lor, în mijlocul intersecției și al ninsorii. Rochia fetei se lipise de ea, conturându-i formele perfecte și artistice, în timp ce sacoul băiatului pleznise la cusături iar pantalonii se rupseseră între picioare. Minute în șir, cei doi dansară de parcă nimeni nu ar mai fi existat pe pământ, pe ritmul muzicii pe care nimeni nu putea să o audă. La sfârșit, băiatul făcu o piruetă și o trase pe fată lângă el, prinzând-o cu ambele mâini la piept, lipindu-și fața de masca ei. În intersecție se făcu brusc liniște când mașinile se opriră din claxonat. Toată lumea se holba la cele două suflete, care abia își mai controlau respirațiile, stând lipiți frunte în frunte, neclintiți de vântul care începuse să șuiere aproape sinistru.

*

Comisarul îl expedie pe ofițer din birou, blestemând și înjurând, iar apoi se îndreptă furtunos către ușă, hotărât să facă singur dreptate. Însă atunci când deschise ușa de la birou, simți cum i se oprește inima în loc, nevenindu-i să creadă. Pe culoarul îngust al secției de poliție, toți agenții stăteau îngrămădiți nemișcați, șoptind precauți. Cei doi tineri care tocmai fuseseră arestați și erau transferați în săli separate de interogatoriu, se întâlniseră la mijloc, acompaniați de agenții care rămăseseră acum muți. Fata, acum fără mască, cu mâinile la spate prinse în cătușe, se oprise la nici un centimetru de chipul băiatului, la rândul lui încătușat, și timpul păru că se opri în loc. Cei doi se priviră în continuare în liniște, nemișcați, ca doi magneți, fulgerând din priviri, sorbind fiecare secundă. Comisarul ar fi putut să jure că cei doi s-ar fi contopit dacă s-ar fi atins, și în ciuda faptului că acum știa și el ce avea să urmeze, rămase tăcut și nemișcat, privindu-i pe cei doi și simțind vibrația electrizanță pe care o emanau.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s