La lumina becului

Când coborî și puse primul pas pe trotuar, lumea din jur se metamorfoză deodată. Zumzetul înfundat din tramvaiul electric de 700 de cai putere se transformă treptat, parcă alunecând, în vâjâitul șuierat al vântului rece de toamnă, în sirenele îndepărtate și neobosite ale mașinilor de poliție și în ritmul constant și amestecat al vieții. Un București aproape complet automatizat și controlat electronic, în anul 2038. Camerele video, ochii bionici cu care lumea se obișnuise de-a lungul zecilor de ani în care împodobiseră nelipsit unghiurile întunecate ale cladirilor supravegheate , fură între timp acompaniate de senzori audio, la fiecare colț de stradă, lumea fiind astfel în permanență controlată și ”păzită, la nivel național”. Perioadele revoltelor și revoluțiilor trecuse. Pentru prima dată în istorie, secretul devenise concept. Intimitatea fusese numită oficial materie de studiu în scoli, pe ale căror porți elevii puteau intra numai scanând la intrare codul unic de bare pe care fiecare cetățean al țării îl avea implementat în încheietură, la vârsta de 2 ani.

Tramvaiul porni mai departe în spatele lui Vlad, care își trase gluga neagră peste capul ras, acoperit parțial de un tatuaj. Se scutură de căldura din tramvai și se îndepărtă cu pași repezi, în bocancii grei de piele, pierzându-se în întunericul rece al străzilor din cartier. Cu mâinile în buzunar, Vlad se întrebă dacă tremură de frig sau de frică. Era pentru prima dată când colinda pe străzi așa de târziu, de când ieșise din pușcărie. Își pierduse 4 ani și 8 luni din viață, iar acum, în pragul sevrajului, căzând pradă dependenței, ieșise din nou în căutarea ”substanței interzise, sub formă fizică, conform articolului…”. Nu mai închisese un ochi de două nopți, în absența drogului, iar disperarea îi înghițise rațiunea cu îmbucături mari, pe nemestecate.

Traversă străduța cu buticul de la colț, de unde cumpăra mereu, pe sub mână, suc natural de portocale, pe care vânzătoarea îl storcea ilegal în casă, de la propria ei crescătorie de portocale, pentru care ar fi putut face ani grei de pușcărie. Piețele de legume și fructe crescute fără îngrășământ și aditivi dispăruseră de aproape 14 ani, când Legea Independentă de Țară Nr. 51 schimbase definitiv sistemul și traiectoria vieții românești. Totul era online și centralizat, pilonii societății bazându-se pe coduri de bare și numere de ordine. Cifrele înlocuiseră icoanele, iar codurile deveniseră noile Scripturi.

Din locuințele care îl înconjurau pe Vlad răzbăteau voci suprapuse, alcătuind un cor urban al celor două blocuri din cărămidă. Băiatul păși în grabă prin întuneric. Înghițise deja trei calmante cu gâtul complet uscat, încercând să-și potolească inima care încerca mai departe cu strădanie să-i sară din piept. Dealerul, poreclit ”Librarul”, îi spusese să-l aștepte în fața farmaciei, mai exact pe bancă, în stația de autobuz, cu refugiu construit acum din sticlă opacă. Vlad își șterse sudoarea de pe frunte cu dosul mânecii drepte de la hanorac și intră pe strada principală, pustie, în capătul căreia se afla farmacia cu sigla luminoasă și electrică, strălucind din întuneric ca un zâmbet forțat și nesincer al unui copil într-o fotografie veche.

O ținu drept pe trotuar, în liniștea nopții, anticipând momentul care l-ar fi putut costa iarăși libertatea, gândindu-se la toate aspectele care ar fi trebuit, cumva, să-l liniștească măcar pe moment. Strada fusese aleasă cu grijă de către Librar, care cunoștea toate cotloanele unde camerele video nu mai existau, dar erau în schimb infestate cu senzori audio. Astfel, liniștea era  de aur. ”Poate nu te pot vedea, dar sigur te pot auzi, Vlade, așa că ori faci liniște acum și-ți păstrezi cumpătul, ori cedezi și o să ai liniște deplină în celulă”.

Îi plăcea pustietatea deprimantă a străzii. Ciudat, dar atunci când ajungi să-ți auzi propria respirație, mintea începe să-ți joace feste, să funcționeze după alte reguli.

Ajuns în fața farmaciei, Vlad înghiți în sec și se așeză, uitându-se rapid în stânga și dreapta. Nu trecură nici două minute, că liniștea fu spartă de scrâșnet de roți, asemeni trezirii dintr-un vis, și dealerul apăru de după colț virând zgomotos. Îi trecu un fior pe șita spinării. Mașina frână scârțâind în dreptul stației, geamul fumuriu al șoferului coborî încet și dealerul întinse direct mâinile prin crăpătură, întinzându-i băiatului pachetul voluminos acoperit cu hârtie maro. Cu inima zbătându-se din ce în ce mai tare, Vlad se ridică și înșfăcă pachetul, uitându-se în jur ca un șobolan înconjurat de pisici, băgă mâna adânc în buzunar și scoase banii cu iuțeală, dar mâna îi încremeni și banii se împrăștiară numaidecât pe jos. Sirena mașinii de poliție se auzi din ce în ce mai tare, apropiindu-se cu viteză.

Văzând că băiatul încremeni alb ca varul, Librarul călcă accelerația și urlă pe geam în timp ce se îndepărta: ”Să te ia dracu, bucură-te de ele cât mai ai timp!”

Când sirena se auzi clar și ireal de după colț, țiuitul din urechile lui Vlad se opri și adrenalina îi invadă corpul. Uitând de mormanul de bani împrăștiați pe asfalt, apucă bine pachetul greoi și o luă la fugă printre blocuri. În urma lui, se auzi mașina de poliție oprind cu scrâșnet de cauciucuri, iar ușile se trântiră în urma polițiștilor care, cu siguranță, porniseră pe urma lui. Fiecare pas pe care îl făcu în goana turbată după libertate îl detașă pe Vlad din ce în ce mai tare de realitate. Otrăvit cu frică și groază, mâncă pământul și se trezi brusc în apartament, în genunchi, cu pachetul în brațe, gâfâind și zbătându-se să-și revină, neaducîndu-și aminte ultimele minute pe care le petrecuse fugind îngrozit.

Scăpase, îi pierduse pe polițiști și reușise să cumpere lucrul care fusese confiscat la nivel național, atunci când începuse Automatizarea. Comisese cea mai mare fraudă posibilă a a anilor 2030+. Ținea în mână substanța interzisă.

Vlad așeză ușor pachetul jos, rupse hârtia cu ambele mâini, aproape sălbatic, nerăbdător să se piardă în cealaltă lume de care era atât de dependent.

În acel moment, se gândi că fiecare secundă pe care o petrecuse pe străzi, în lumina felinarelor, meritase cu vârf și îndesat. Încă stând îngenuncheat, Vlad puse mâna pe prima carte veche și jerpelită din pachet, și începu să citească chiar acolo, pe dușumea, la lumina becului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s